"Salonul 2 - Noua ne pasa de voi!"

Tuesday, Jun 27th

Last update07:29:38 PM

Hernii (inghinale, ombilicale, epigastrice)

Hernii - eventratii. Consideratii generale
Un astfel de text ar trebui sa inceapa cu o definitie dar eu am intampinat intotdeauna dificultati cand a trebuit sa definesc aceasta boala pacientilor mei si atunci am sa recurg la o modalitate mai simpla. Am sa recurg la cateva poze si am sa sper ca astfel voi fi mai bine inteles.  Ceea ce se vede este in esenta o umflatura care pentru o lunga perioada de timp, cel putin, dispare cand persoana respectiva se intinde la orizontala si reapare in pozitie verticala sau in urma unui efort care determina cresterea presiunii din abdomen, bunaoara tusea sau stranutul. Ce reprezinta aceasta umflatura? O exteriorizare sub piele a organelor din abdomen datorita existentei unui  defect muscular din peretele abdominal. Daca ne nastem cu acest defect atunci hernia se va manifesta din primele zile de viata si vom denumi aceasta hernie congenitala iar daca apare ulterior pe parcursul vietii o vom denumi hernie dobandita. Dupa locul in care ea apare la nivelul peretelui abdominal vom distinge urmatoarele varietati de hernie: inghinala (daca apare la nivelul regiunii omonime, adica la stinghia piciorului in exprimare populara), ombilicala (daca locul vizat este buricul), femurala (daca este un pic mai jos decat cea inghinala, uneori greu de diferentiat chiar si pentru chirurgi, de hernia inginala) si desigur ca mai sunt si alte variante mai rar intalnite (epigastrica – deasupra ombilicului, lombara – in regiunea cu aceeasi nume, spigeliana – aproximativ la o palma lateral de ombilic, etc). Nu este rara situatia in care o persoana sa sufere de hernii multiple, cel mai frecvent fiind hernia inghinala bilaterala (prezenta si pe partea stanga si dreapta).

 


Tratament
Aici raspunsul este foarte simplu: doar tratamentul chirurgical rezolva problema !   
Interventia chirurgicala se poate realiza clasic sau laparoscopic. Cu exceptia persoanelor foarte tinere in celelalte cazuri este indicata utilizarea protezelor (plase).

Cu plasa sau fara, cu taietura sau laparoscopic?
Au fost descrise peste 200 de procedee pentru rezolvarea herniilor inghinale doar si istoria tratamentului herniilor este mult mai fascinanta decat a multor altor afectiuni.  Hernia este o boala vizibila, prin urmare a fost cunoscuta din cele mai vechi timpuri si este si foarte frecventa. Dealtfel operatiile de hernie sunt printre cele mai frecvente proceduri de chirurgie generala.

Procedeele fara plasa, denumite medical procedee tisulare (adica care folosesc tesuturile proprii pentru reparatie) au fost primele imaginate si au fost permanent perfectionate pentru a se reduce rata recidivelor.

Introducerea plaselor in tratamentul herniilor s-a facut de necesitate. Chirurgii au avut de rezolvat defecte musculare mari si foarte mari, in care practic nu se mai puteau coase marginile acestuia pentru ca pur si simplu erau prea departate. Uneori pacientul  fusese operat de mai multe ori in antecedente, alteori pur si simplu intarziase prezentarea la medic pana cand hernia devenise imensa.Pentru herniile inginale cel mai folosit procedeu cu plasa pe cale deschisa (cu taietura) este cel numit Lichtenstein “tension free.

Laparoscopia este ultima mare revolutie chirurgicala a secolului trecut (dupa antibioterapie si transplant) iar aceasta si-a dovedit eficienta si in chirurgia herniilor (inghinale, ombilicale dar si incizionale – adica eventratiilor). Abordul laparoscopic are multe avantaje  Este un concept nou, diferit de precedentele si  surprinzator de bun.

AVANTAJELE abordului laparoscopic in tratamentul herniilor:
1. inlocuieste incizia mare a tesuturilor de la nivelul defectului muscular cu  trei mici incizii (una de 1,5 cm si doua de 0,5 cm) situate la departare de zona slaba a peretelui abdominal. Rezultatul estetic este mult mai bun.
2. Foloseste  o plasa care acopera foarte bine defectul de hernie
3. In cazul herniilor inghinale bilaterale in loc de 2 incizii mari se folosesc tot cele trei incizii mici, uneori mai fiind nevoie de o patra dar tot de 0,5 cm. Ambele hernii se repara in aceeasi sedinta operatorie dar timpul nu este dublu pentru ca o parte din timpii operatori sunt comuni.
4. Herniile recidivate sunt mult mai usor de rezolvat pe aceasta cale deoarece se evita pur si simplu vechea incizie si se abordeaza hernia dinspre o zona neafectata de precedenta operatie.
5. Refacerea dupa operatie este mult mai rapida si reintoarcerea la o viata normala se face intr-un timp mult mai scurt.
6. Dureri postoperatorii semnificativ mai scazute
7. Rata de recidive sub 1%
8. Rata de complicatii postoperatorii este foarte mica
9. Durata operatiei este mai mica decat in cazul procedeelor clasice (la grad egal de dificultate a cazurilor si de expertiza chirurgicala)

Necesitatea interventiei chirurgicale
In absenta tratamentului chirurgical, pacientul este expus  complicatiilor herniilor.  Medical vorbim despre incarcerare, strangulare si traumatismele organelor din sacul herniar dar practic in majoritatea cazurilor si pe intelesul tuturor vorbim de ocluzie intestinala adica popular spus dar foarte potrivit ”incurcatura de mate”. Cum se intampla de fapt lucrurile? Este vorba de obicei de o persoana (de regula barbat cu hernie inghinala sau femeie cu hernie femurala sau ombilicala) care se stie de mult, uneori zeci de ani, cu afectiunea mentionata si care nu i-a produs decat un discomfort cel mult (exceptand cel estetic care  pare sa nu conteze pentru majoritatea oamenilor) si care brusc, in urma unui efort ( de exemplu tuse mai sustinuta, stranut) sau chiar in absenta acestuia simte o durere in zona respectiva. Obisnuit sa scape de ”umflatura” prin intinderea la orizontala  ajutata sau nu de manipularea ei constata ca de data aceasta nu mai este posibil. in scurt timp se produce oprirea tranzitului intestinal, durerile devin atroce, se produc varsaturi si omul se adreseaza de urgenta unei unitati medicale.



Contact

  • Adresa: Str. G-ral Traian Mosoiu, Nr.22
    Cluj-Napoca 400124, Judetul Cluj, Romania
  • Tel: (+4) 0745.323. 392